Au început lucrările de reabilitare a Cetății Saschiz

Publicat de MIRELA ROTAR, 3 iulie 2019, 12:02
Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat ieri, la doi ani de la semnarea contractului de finanțare.
Comuna Saschiz a primit în 2017 finanțare pentru ”Restaurarea cetăţii de refugiu secolul XIV din Saschiz, judeţul Mureş” de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
Se va restaurara cetatea prin păstrarea tuturor caracteristicilor sale istorice şi artistice, se vor realiza și distribui materiale de informare şi publicitate pentru a evidenţia valorile reprezentate de clădire și se vor realiza activităţi de marketing şi de promovare turistică a obiectivului de patrimoniu şi digitizarea acestuia.
Primarul comunei Saschiz, Ovidiu Șoaită:
Am reuşit să dăm ordinul de începere a lucrărilor de restaurare a Cetăţii de Refugiu din secolul al XIV-lea din Saschiz, avem un termen de execuţie de 24 de luni. Sperăm să se restaureze în cele mai bune condiţii şi să fie un exemplu de bună practică şi pentru alte asemenea obiective. Din păcate toate procedurile de achiziţii pentru proiectare şi pentru execuţia de lucrări au durat doi ani. După restaurare dorim să o redăm cetatea circuitului turistic, ne dorim să fie vizitabilă, să fie îndeplinite cele mai bune condiţii şi să nu mai existe vreun risc de producere a accidentelor, căderi de pietre sau alte surprize.
Din valoarea totală de 8,4 milioane de lei a proiectului, 8,2 milioane sunt fonduri nerambursabile, iar diferenţa este suportată din bugetul local. Termenul de finalizare a lucărilor este de 24 de luni.
Raluca Creţ