Au fost trase la sorți bonurile fiscale câștigătoare pentru luna februarie

Publicat de radiomures, 19 martie 2017, 20:33
Bonurile fiscale emise în data de 1 februarie 2017, cu valoarea de 361 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.
La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 și 28 februarie 2017. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
În 2017, Ministerul Finanțelor Publice organizează extrageri lunare în cadrul Loteriei bonurilor fiscale și două extrageri ocazionale, una de Paște și una de Crăciun, fondul total anual de premiere fiind de 14 milioane de lei.