Au fost reluate lucrările la Piaţeta Sf. Ioan din Brașov
Publicat de radiomures, 23 mai 2017, 15:00
Șantierul ar trebui să fie gata până în luna iulie a acestui an.
Piațeta Sf.Ioan, din spatele hotelului Aro Palace din Brașov a reintrat în șantier, lucrările fiind demarate la partea de parcare din spatele hotelului, asta după ce s-a încheiat amenajarea zonei din prelungirea străzii Sfântul Ioan. La fel ca în tot Centrul istoric al Brașovului, s-a renunțat la asfalt în favoarea pietrelor cubice, care redau centrului vechi imaginea de odinioară. Totodată va fi înlocuit sistemului de iluminare dar și cel al rețelelor de apă și canalizare.
„Ne propunem să finalizăm toate lucrările până la jumătatea lunii iulie, astfel încât în perioada sezonului de vară să nu avem şantier deschis în acea zonă“, a declarat viceprimarul Brașovului, Laszlo Barabas.
Lucrările la Piațeta Sf.Ioan au demarat anul trecut și au creat destule discuții, după ce a fost înlocuit asfaltul cu piatra cubică, fără a se face și o descărcare arheologică a zonei istorice.
Vali Blajovan