Au fost inundaţii, aseară, în judeţul Harghita

Publicat de MIRELA ROTAR, 10 iunie 2020, 08:40 / actualizat: 10 iunie 2020, 14:45
Râul Homorodul Mic a ieşit din matcă iar apa a intrat în aproximativ 70 de case şi 130 de curţi şi gospodării din localitatea Căpâlniţa.
În Vlăhița ai fost inundate 93 de case, peste 150 de curți, 16 apartamente de bloc și 4 spații ale unor operatori economici.
De asemenea, în localitatea Lueta au fost inundate 50 de case.
De altfel, aseară hidrologii au emis un cod roşu şi unul portocaliu judeţele pentru Harghita şi Braşov – avetizările au fost valabile câteva ore. În continuare este cod galben de inundaţii pe mai multe râuri mici din judeţele Timiş, Harghita şi Braşov până la ora 9.00.
Cu o oră mai mult durează şi codul galben emis de meteorologi – vizează toată zona de munte, Banatul, Crişana, Maramureşul, Transilvania şi vestul Olteniei unde sunt anunţate ploi torenţiale, vijelii şi grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.