Au apărut primele rezultate la titularizare
Publicat de radiomures, 20 iulie 2015, 10:52
Rata de promovare la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante din învăţământul preuniversitar, înainte de depunerea contestaţiilor, este de 73,85%.
Anul trecut procentul a fost de 79,88%, anunţă Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (48%), iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi (18,47%).
Contestaţiile la proba scrisă se pot depune azi la sediile inspectoratelor şcolare judeţene, până la ora 21,00, și mâine, până la ora 15,00.
Foto: www.puterea.ro