Atenţionări hidrologice
Publicat de radiomures, 9 iunie 2017, 12:23
Mai multe cursuri de apă din estul, centrul şi sudul ţării se află sub atenţionări hidrologice pentru depăşirea cotelor de atenţie în urma ploilor torenţiale din ultimele ore.
Specialiştii se aşteptă ca până diseară să mai apară scurgeri importante pe versanţi şi viituri pe râurile mici, care ar putea duce la creşteri de debite şi niveluri.
Precipitaţiile încep să se restrângă, de astăzi, dar vremea rea a afectat mai multe localităţi din judeţele Suceava, Dâmboviţa şi Prahova.
Şi în Maramureş au fost inundate zeci de gospodării, mari suprafeţe de terenuri arabile, precum şi tronsoane de drumuri naţionale, judeţene sau comunale.
La Constanţa, o rupere de nori a inundat mai multe străzi şi a făcut pagube, iar la Ploieşti apa a pătruns în subsolul sediului Ambulanţei Prahova şi la Centrul local de transfuzii.