Atenţionare de călătorie în Germania din cauza grevei Asociaţiei însoţitorilor de zbor

Publicat de radiomures, 9 noiembrie 2015, 10:01
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că Asociaţia însoţitorilor de zbor (UFO) a anunţat grevă astăzi, în intervalul orar 4,30 – 23,00, pentru zborurile de pe și către aeroporturile Frankfurt şi Dusseldorf.
De asemenea, între orele 4,30 – 12 noaptea, a fost anunțată grevă pentru zborurile de pe și către aeroportul Munchen.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ , care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii special.
Foto: www.gandul.info