Atenţie la jucăriile cumpărate din magazine!
Publicat de radiomures, 17 decembrie 2013, 13:13
În perioada 18 – 29 noiembrie, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş a efectuat o amplă acţiune de verificare a respectării dispoziţiilor privind siguranţa jucăriilor, vândute atât direct, cât şi online.
Au fost controlaţi aproape 40 de operatori economici, iar neregulile nu au întârziat să apară.
Inspectorii au găsit neconcordanţe la mai mult de jumătate din unităţile verificate, iar cele mai mari nereguli au fost la modul de etichetare, a explicat comisarul şef adjunct CJPC Mureş, Marcela Achim.
Marcela Achim le recomandă mureşenilor să cumpere jucării numai din locurile autorizate şi să fie atenţi la indicaţiile de pe etichetă.
În urma controalelor efectuate, inspectorii CJPC Mureş au aplicat 16 amenzi contravenţionale în valoare de 40.000 lei, 10 avertismente, şi au dispus oprirea comercializării produselor cu deficienţe în valoare de peste 8.000 de lei.
Raluca Creţ