Ateliere și expoziții de artă în Cetatea târgumureșeană

Publicat de radiomures, 5 decembrie 2016, 19:07
Astăzi, în Cetatea Medievală a avut loc vernisajul general al expoziţiilor de artă la care expun 16 artiști mureșeni, precum și mai multe ateliere în care copiii pot confecționa diverse obiecte pentru Crăciun: jucării din lemn, hârtie, pluş, diferite împletituri, globuri sau coroniţe.
Organizatorul manifestărilor, artistul plastic Horea Remus Epure:
Elevii cu care am stat de vorbă au recunoscut că se poate renunța măcar o jumătate de oră la telefonul mobil, pentru a confecționa o coroniță de brad sau o felicitare de Crăciun:
La noapte vine Moș Nicolae cu darurile, însă nu toți copiii știu legenda Moșului. Ei își doresc ca moșul să le aducă dulciuri, bomboane, telefoane sau doar sănătate:
Tot astăzi, în alt corp de clădire din Cetate s-au deschis şi așa-numitele bucătării ale lui Moş Crăciun, în care copiii vor fi învăţaţi să pregătească turtă dulce, plăcinte şi alte bunătăţi pentru masa de sărbătoare.
Nu în ultimul rând, în Piaţeta Cetăţii s-a deschis un mini-târg al lui Moş Crăciun, unde vizitatorii vor putea achiziţiona produse specifice sărbătorilor de iarnă.
Valeriu Russu