Ateliere demonstrative de ciocolată artizanală, la Braşov

Publicat de Corina Muntean, 22 aprilie 2019, 20:20
Artizanii ciocolatei îi vor cuceri, începând de săptămâna aceasta, pe braşoveni şi turişti, cu diverse soritmente de ciocolată, preparate chiar în faţa lor.
În perioada 25 aprilie – 30 mai 2019, Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului vă invită să participați la o serie de ateliere demonstrative de ciocolată artizanală.
Demonstrațiile vor avea loc în mansarda muzeului, din Piața Sfatului 15 și sunt organizate de un cunoscut producător local de ciocolată artizanală, cu o experiență de peste 8 ani în domeniu.
Primele ateliere se vor desfășura în zilele de joi, 25 aprilie și joi, 2 mai 2019.
Taxa de participare este de 12 lei/persoană, în limita a 20 de locuri disponibile. Pentru programări, puteţi suna la numărul de telefon 0268/47 55 65.