Atacat de ursoaică în Harghita!
Publicat de radiomures, 16 mai 2012, 00:00
Un adolescent a ajuns la spital după ce a fost atacat, ieri după amiază, de o ursoaică, într-o pădure din apropierea municipiul Odorheiu Secuiesc. Tehnicianul de vânătoare de la Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AVPS) „Târnava Mare”, din Odorheiu Secuiesc, Leonard Mărmureanu, a afirmat că, potrivit primelor informaţii, adolescentul de 16 ani mergea în spatele căruţei în care se afla tatăl său şi o altă cunoştinţă când, din senin, a fost atacat de o ursoaică cu doi pui. Cei doi adulţi aflaţi în căruţă au început să ţipe şi au speriat ursoaica, animalul fugind în pădure. Adolescentul s-a ales cu câteva plăgi produse de ghearele sălbăticiunii şi a fost internat în secţia de chirurgie a Spitalului municipal din Odorheiu Secuiesc, starea lui fiind bună. Un paznic de vânătoare a mers la faţa locului pentru a vedea dacă ursoaica este periculoasă sau doar a atacat pentru că a simţit că-i sunt ameninţaţi puii.
Ioana Dima