Astăzi este Ziua Mondială de Luptă împotriva Psoriazisului
Publicat de radiomures, 29 octombrie 2014, 15:46 / actualizat: 4 martie 2015, 12:33
Sunt 10 ani de când persoanele care suferă de această boală marchează această zi.
Oficial, 2% dintre români suferă de psoriazis, adică în jur de 400.000 de persoane, însă boala este subdiagnosticată.
Specialiștii atrag atenția că pacienții sunt stigmatizați nejustificat de populație, deoarece boala nu este contagioasă.
Psoriazisul se poate moșteni genetic, nu poate fi prevenit, nu se vindecă complet niciodată, în schimb este întreținut de starea de stres.
La Spitalul Clinic Județean Mureș sunt tratați , anual, între 230 și 250 de pacienți.
Mai puțin de 100 dintre ei, care au o formă avansată a bolii, beneficiază gratuit de un tratament nou, denumit Terapia biologică.
Se dorește, însă, creșterea gradului de diagnosticare precoce a bolii, pentru a fi mai ușor ținută sub control.
Așadar, anul viitor, va fi realizat, în premieră la Tîrgu-Mureș, un screening gratuit pentru populație și o conferință de specialitate pe tema psoriazisului, a anunţat directorul Spitalului Clinic Județean Mureș, Ovidiu Butuc.
În primul semestru al anului viitor, la Tîrgu-Mureș se vor aduna datele pentru înființarea unui Registru Național al Pacienților cu Psoriazis.
Psoriazisul nu scutește nici America de Nord și restul Europei, unde până la 3% din populație suferă de această maladie.
Cristina Bulbescu