Astăzi este Ziua europeană de prim ajutor
Publicat de radiomures, 16 septembrie 2012, 00:00
Ziua este marcată din anul 2000 de către forurile coordonatoare ale Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie pentru a atrage atenţia asupra importanţei cunoaşterii regulilor de acordare a primului ajutor în acţiunile de salvare a persoanelor aflate în primejdie.
Târgumureşenii întâlniţi azi de reporterul nostru ştiu, în principiu, cum să trebuie să intervină, dar unii se tem să recurgă la unele manevre pentru a nu face mai mult rău.
Specialiştii spun că nu este recomandată intervenţia în cazul unor accidente rutiere, dar este util să observăm câte victime sunt în maşină şi să oferim cât mai multe informaţii celor de la 112.
Simona Bratu a participat la un proiect de lecţii de prim ajutor derulat de compania de asigurări ING, SMURD şi ProTV desfăşurat în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, prin care sunt explicate toate protocoalele de intervenţie în diferite situaţii pe care oicine le poate face, fără a avea cunoştinţe medicale, iar detalii puteţi găsi pe www.lectiadeprimajutor.ro.
Cursuri de prim ajutor sunt organizate în permanenţă şi de organizaţia Crucea Roşie.
Adela Moldovan