Astăzi au loc la Braşov manifestări dedicate Ocrotitoarei oraşului
Publicat de radiomures, 8 septembrie 2011, 00:00
Naşterea Maicii Domnului înseamnă pentru braşoveni sărbătorirea patronului lor spiritual. Manifestările au loc cu sprijinul Mitropoliei Ardealului, Protopopiatului Braşov, Asociaţiei Culturale „România în lume”, Asociaţiunii ASTRA – Despărţământul Central Braşov şi Fundaţiei „Dacia”. De la ora 10.00, la Biserica Sf. Treime din Şchei, un sobor de preoţi va oficia Sfânta Liturghie dedicată Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, după care, la ora 12.30 va fi săvârşită o slujbă de pomenire a membrilor ASTREI, înfiinţată în urmă cu 150 de ani.
La Centrul Cultural Reduta, de la ora 17.00, va fi lansată cartea „Europa cu capul în stele şi trupul însângerat – Lumea care urmează să vină” – a generalului Gheorghe Dragomir, urmată de vernisarea unei expoziţii de icoane pe sticlă şi un concert de muzică religioasă susţinut de Grupul Vocal „Anatoly”.
Seara de sărbătoare se încheie în Piaţa Sfatului, cu un concert special al artiştilor Operei Braşov, care va cuprinde muzică religioasă, arii şi duete din opere şi operete celebre.
Adrian Munteanu