Astăzi şi mâine vor fi distribuite în teritoriu toate manualele pentru clasa a V-a
Publicat de radiomures, 18 noiembrie 2017, 15:54
Anunțul a fost făcut la Iaşi de ministrul educaţiei Liviu Pop. El a mai spus că luni dimineaţă va fi făcută o centralizare a datelor, iar editurile care nu au reuşit să onoreze contractele vor plăti penalităţi de 0,5% pe zi.
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop a mai dat asigurări că toate cele 2.500 de obiective şcolare din ţară care au început să fie construite prin programul de dezvoltare locală vor fi definitivate în maximum trei ani.