Astăzi se încheie Săptămâna Europeană a Vaccinării

Publicat de radiomures, 30 aprilie 2017, 13:24
Este o iniţiativă regională care face parte din Săptămâna Mondială a imunizării coordonată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Scopul acestor acţiuni este creşterea gradului de conştientizare al populaţiei în privinţa importanţei vaccinării.
La noi în ţară, sub sloganul „Prevenire. Protecţie. Vaccinare.”, s-au derulat activităţi de informare şi diverse dezbateri pe tema provocarilor legate de vaccinare.
Au fost organizate, de asemenea, puncte şi sesiuni de vaccinare accesibile comunităţilor cu risc.
Imunizarea poate preveni numeroase afecţiuni şi decese, fără efecte adverse sau complicaţii grave, atrage, din nou, atenţia preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.