Astăzi începe Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova

Publicat de MIRELA ROTAR, 4 iunie 2018, 09:18 / actualizat: 6 iunie 2018, 12:56
Organizat de Radio România, evenimentul – dedicat inovaţiei în creaţia radiofonică – se va încheia pe 9 iunie, iar deschiderea oficială a festivalului are loc la prânz, în foaierul central al Sălii de concerte a Radio România.
Festivalul Grand Prix Nova aduce la această ediţie în competiţie 57 de producţii de teatru radiofonic şi ars acustica din 23 de ţări, în cinci zile de audiţii, organizate în trei secţiuni: drama, forma scurtă şi binaural, o nouă secţiune dedicată răspândirii audiţiei în căşti a producţiilor radiofonice.
Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care caută şi recompensează inovaţia în mediul auditiv de comunicare.
Ediţiile din acest an continuă o tradiţie onorantă, aceea de a se afla sub înaltul patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române.