Astăzi în Valea Zânelor din staţiunea Covasna are loc Nedeia mocănească

Publicat de radiomures, 23 iulie 2017, 13:57
Este una dintre cele mai vechi şi populare sărbători ale românilor din judeţul Covasna. Sărbătoarea aminteşte de vremurile când ciobanii coborau de la munte, în preajma Sântiliei, pentru a-şi alege nevestele, iar în cadrul acesteia sunt prezentate obiceiurile de nuntă specifice zonei, cum ar fi cerutul miresei, bărbieritul mirelui, ruperea colacului, descălţatul naşilor, trânta voinicilor şi ridicatul bolovanului.
Alaiul de nuntă a pornit la ora 10 din fața Bisericii ortodoxe din Voinești spre Casa nedeii din Valea Zânelor, în curtea căreia are loc prezentarea obiceiurilor de nuntă şi petrecerea.
La aceasta sunt invitate numeroase formaţii şi solişti de muzică populară, printre care şi Sofia Vicoveanca. Ea va urca pe scenă la ora 17,30.
Nedeia mocănească de la Covasna continuă seria tradiţionalelor serbări câmpeneşti organizate de comunitatea românească din judeţul Covasna, serie care a început luna trecută Nedeia Sânpetrului de la Vâlcele şi Sântilia zăbălenilor din localitatea Zăbala.
Mara Deleanu