Astăzi în întreaga lume se sărbătorește Ziua Mondială a Sănătății

Publicat de radiomures, 7 aprilie 2015, 20:38
Tema manifestărilor din acest an la nivel naţional este „Siguranţa Alimentaţiei”, prilej cu care factorii implicați în sănătatea publică au transmis un semnal privitor la regulile de igienă ale alimentației.
Specialiștii atrag atenția că alimentele pot conţine bacterii, virusuri, paraziţi sau substanţe chimice responsabile de peste 200 de maladii, de la boala diareică acută şi până la cancer.
Bolile transmise prin alimente pot influenţa dezvoltarea socio-economică prin împovărarea sistemelor de sănătate, afectarea economiilor naţionale, a turismului şi comerţului.
Medicii le recomandă consumatorilor să se asigure că alimentele din farfurie sunt sigure, iar pentru asta îi încurajează să se informeze, să verifice etichetele, să urmeze şi să respecte regulile de igienă.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș, Mariana Negoiță.
În acest an, Campania de celebrare a Zilei Mondiale a Sănătăţii are sloganul„De la fermă până în farfurie, mâncarea sigură să fie”.
Raluca Creţ
Foto: inturda.ro