Astăzi este Ziua Veteranilor

Publicat de radiomures, 11 noiembrie 2016, 08:25
Veteranii şi soldaţii căzuţi pe câmpul de luptă vor fi cinstiţi astăzi prin ceremonii militare şi religioase în toată ţara.
Vor fi depuse coroane de flori la monumentele eroilor şi vor fi păstrate momente de reculegere, în prezenţa familiilor eroilor, a veteranilor şi a militarilor răniţi în teatrele de operaţiuni. Vor fi comemoraţi şi cei 28 de militari ai Armatei Române care au murit în misiuni în Afganistan, Irak şi Bosnia-Herţegovina.
Ziua Veteranilor este celebrată în aceeaşi zi şi în alte ţări din Europa, precum şi în Statele Unite, Canada, Australia.
Data de 11 noiembrie a fost aleasă pentru că în aceeaşi zi a anului 1918 a luat sfârşit Primul Război Mondial, fiind cunoscută în istorie ca Ziua Armistiţiului. În ţara noastră, această zi este marcată din 2014.