Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie cere modificarea urgentă a proiectului de lege privind consumatorii de droguri

Publicat de Rotar Mirela, 1 august 2022, 08:31
Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie cere modificarea urgentă a proiectului de lege potrivit căruia consumatorii de droguri sunt consideraţi în România infractori şi pedepsiţi cu închisoare de până la cinci ani.
Reprezentanţii instituţiei subliniază că studiile europene demonstreză că aplicarea acestor sancţiuni nu diminuază consumul acestor substanţe, ci dimpotrivă, produc o creştere a efector negative asociate.
Ei cer măsuri pentru tratarea consumatorilor de droguri, cum sunt crearea de noi secţii de tratament de dezintoxicare sau finanţări substanţiale şi constante pentru proiectele de informare şi prevenire.
Proiectul de lege menţionat a fost adoptat de Senat şi din toamnă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor ca for decizional.