Asociaţia Marilor Reţele Comerciale roagă clienţii să fie cumpătaţi şi chibzuiţi la ce şi cât cumpără

Publicat de MIRELA ROTAR, 15 martie 2020, 13:02
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România îi roagă pe clienţi să fie cumpătaţi şi chibzuiţi la ce şi cât cumpără şi îi asigură că există cantităţi şi stocuri pentru toţi, dacă suntem ‘solidari şi ne gândim la nevoile tuturor’.
‘ Vă înţelegem şi vă împărtăşim îngrijorările şi vă anunţăm că facem tot ce putem pentru ca voi şi familiile voastre să aveţi alimentele şi produsele esenţiale de care aveţi nevoie. Vă asigurăm că prioritatea noastră, a tuturor, este să fim cu toţii în siguranţă şi să vă oferim produsele necesare’, afirmă reprezentanţii AMCMR într-o scrisoare deschisă adresată clienţilor lor.
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România a fost înfiinţată în anul 2003 şi grupează 19 companii din retailul alimentar şi nealimentar din România.