Asociaţie a chiriaşilor ANL în Transilvania.
Publicat de radiomures, 24 martie 2012, 00:00
Peste o mie de chiriaşi ANL din Sibiu, Mureş şi Braşov s-au înscris, până în prezent. Aceştia au propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cumpărarea în rate a apartamentelor ANL.
Preşedintele Asociaţiei Locatarilor din Blocurile ANL pentru Tineri din România (ASLBTR), Dan Cornel Nistor, a declarat, astăzi, că această organizaţie a fost constituită de chiriaşi ANL din Mediaş, localitatea sa de domiciliu.
Potrivit sursei citate, membrii fondatori ai organizaţiei şi-au dat seama că nu îşi pot permite să ia credite de la bănci ca să cumpere apartamentele în care stau şi trebuie să îşi unească forţele ca să convingă autorităţile să fie de acord cu plata în rate a caselor.
MEDIAFAX