Asiguraţii pot folosi cardurile de sănătate încă doi ani după data de expirare

Publicat de Corina Muntean, 3 ianuarie 2019, 18:05 / actualizat: 21 iunie 2020, 12:39
Asiguraţii pot folosi cardurile de sănătate încă doi ani după data de expirare înscrisă pe suprafaţa documentului, iar furnizorilor respectivi le vor fi decontate serviciile astfel prestate către asiguraţi.
Precizarea a fost făcută de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. De exemplu, toate cardurile care au înscrisă data de expirare 31.01.2019 vor fi valabile până la 31.01.2021.
Aceasta înseamnă că deţinătorul de card nu are nevoie de adeverinţă sau de alte modalităţi de a dovedi calitatea de asigurat al sistemului asigurărilor sociale de sănătate.
Totodată, calitatea de asigurat poate fi verificată şi pe site-ul CNAS, în secţiunea „Servicii” – „Verificare asigurat”.