ASCOTID Tg. Mureș ajută copiii cu diabet din Ucraina

Publicat de MIRELA ROTAR, 8 martie 2022, 14:53
Încă de la începutul declanșării crizei umanitare, Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici-Mureș, ASCOTID, a trimis insulină, aparate și teste de măsurare a glicemiei la graniță pentru cei care au plecat în grabă de acasă și nu au avut timp să-și ia insulina pentru copiii lor.
De asemenea, ieri seară a plecat către un spital bombardat din Cernăuți, un prim transport cu mai multe medicamente și ajutoare.
Mulți târgumureșeni încă sosesc la sediul asociației cu noi donații, așa încât următorul transport va avea loc săptămâna viitoare, precizează președintele asociației, Rodica Molnar:
Noi, de la început am trimis și am ținut legătura cu asociații și persoane din străinătate. Am vrut să vedem cum se implică și cei din Europa și am ajuns la concluzia că trebuie să acționăm concertat și nu individual că altfel nu-și are rostul ajutorul nostru. Ne-am implicat adunând insulină, medicamente, produse absolut necesare tratării diabetului. Un transport a plecat (luni seara )spre Cernăuți, la un spital bombardat și urmează săptămâna viitoare să trimitem mult mai multe ajutoare. Așteptăm și o listă cu cele necesare, din partea medicilor de acolo.
De la finele săptămânii trecute, imigranții ucraineni care cer azil în țara noastră, beneficiază de toate drepturile unui asigurat român. Rămân însă de rezolvat cazurile celor aflați în tranzit sau care așteaptă pe la graniță.
Prin urmare, toți cei care doresc să ajute, pot să doneze în continuare insulină copiilor refugiați din Ucraina. Este important ca insulina să fie în cutii sigilate și în termen de valabilitate. Sunt binevenite și teste de glicemie, baterii pentru glucometre, consumabile pentru pompele de insulină și senzori de glicemie, mai spune spune Rodica Molnar.
Alături de produsele medicale, pot fi aduse la sediul asociației (strada Călărașilor nr 20) și produse alimentare neperisabile și produse de igienă personală.
De asemenea, persoanele care donează sunt rugate să aducă o poză, un mesaj de încurajare sau un desen pentru a le readuce zâmbetul pe buze celor care acum se află într-o situație tragică din cauza războiului din Ucraina.
Cristina Bulbescu