ASA Tg.Mureş şi-a întărit atacul cu doi spanioli
Publicat de radiomures, 28 iunie 2015, 18:51
Vicecampioana României la fotbal, ASA Tg.Mureş, i-a transferat pe atacanţii spanioli Ruben Jurado Fernandez şi David Arenas Torres, ambii liberi de contract. Primul, în vârstă de 29 de ani, evoluează de regulă ca al doilea vârf.
Ruben Jurado Torres a început să practice fotbalul la grupele de juniori ale clubului Sevilla, jucând apoi la echipa secundă a grupării andaluziene, dar şi la alte formaţii din Spania, cum ar fi Cacereno sau UD Almansa. Din 2011 a jucat în Polonia la Piast Gliwice, pentru care, în cele 4 sezoane a fost prezent în 124 de jocuri, marcând 38 de goluri.
David Arenas Torres, în vârstă de 24 ani, a evoluat ultima oară la echipa greacă de primă ligă Platanias Chania, bifând 28 de meciuri în sezonul trecut şi 6 goluri. A început fotbalul ca junior la Alicante şi a mai îmbrăcat tricourile echipelor Murcia B, Ontinyent, Ceuta, Albacete şi Alcoyano.
Valeriu Voaideş
Sursa foto: asatgmures.ro