ASA Tg.Mureș deschide etapa a 10-a a Ligii a II-a
Publicat de radiomures, 27 septembrie 2017, 19:37
“Roș-albaștrii” primesc, joi seara, vizita formației Academica Clinceni, în primul meci din cea de-a 10-a etapă a Ligii secunde de fotbal. Partida, găzduită de stadionul „Trans-Sil”, va începe la ora 18.00, intrarea spectatorilor fiind liberă. Jocul va fi arbitrat la centru de Marius Nechita Chioran, din Cluj, ajutat la cele două tușe de asistenții Alexandru Florian Vișan (Galați) și Daniel Vlase (Slobozia Conachi). Arbitru de rezervă a fost delegat Țiți Andrei Lucian, din Șura Mică (Sibiu).
Înaintea acestui joc, cele două echipe sunt vecine de clasament, ocupând locurile V și VI, la egalitate de puncte, 17, cu Ripensia Timișoara și Chindia Târgoviște, aflate pe trei, respectiv patru.
Lider este AFC Hermannstadt, cu 24 de puncte, în timp ce locul al doilea este ocupat de Dunărea Călărași, cu 19 puncte.
Celelalte partide ale rundei vor avea loc sâmbătă, 30 septembrie: Sportul Snagov-UTA Arad, Pandurii Tg.Jiu-Olimpia Satu Mare, Știința Miroslava-CS Afumați, Foresta Suceava-CS Balotești, Luceafărul Oradea-AFC Hermannstadt, Ripensia Timișoara-CS Mioveni, Dacia Unirea Brăila-Metaloglobus București, FC Argeș-Chindia Târgoviște(toate de la ora 11.00) și ASU Poli Timișoara-Dunărea Călărași(ora 16.00).
Valeriu Voaideș