Artişti din 6 ţări, la Festivalul de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc
Publicat de Corina Muntean, 9 iulie 2021, 17:47
Artişti din şase ţări vor concerta la Festivalul de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc, care se va desfăşura în perioada 10-18 iulie, printre invitaţi numărându-se şi Corul Naţional de Cameră Madrigal din Bucureşti.
Într-un comunicat transmis presei de organizatorul principal al evenimentului, Centrul Cultural Judeţean Harghita, se arată că festivalul va avea ca temă principală călătoria şi va fi deschis sâmbătă după-amiaza, în curtea cetăţii Mikó din municipiu, cu concertul unui ansamblu din Serbia.
Concertele vor fi susţinute la Cetatea Mikó, la Cinematograful Miercurea Ciuc, la Colegiul Naţional ‘Márton Áron”, la Sanctuarul Franciscan de la Şumuleu Ciuc, precum şi în bisericile ‘Sfântul Augustin’ şi ‘Millenium’.
În perioada festivalului va avea loc şi tradiţionala Universitate de Vară de Muzică Veche, studenţii putând alege să se înscrie la mai multe cursuri de măiestrie.