Artist plastic brașovean, traficant de droguri

Publicat de radiomures, 3 martie 2016, 10:26
Un artist plastic din Braşov şi alţi doi tineri au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri, după ce procurorii DIICOT au organizat un flagrant în apropierea locuinţei artistului braşovean.
Procurorul Cătălin Borcoman, şeful DIICOT Braşov, spune că un bucureștean era furnizorul de droguri al celor doi braşoveni, iar în luna februarie a fost organizat un flagrant, atât în Brașov, în apropierea locuinței artistului plastic, cât și la furnizorul din București.
Procurorul Cătălin Borcoman spune că „În acest dosar sunt cercetate şapte persoane, dintre care trei sunt cercetaţi pentru trafic de droguri, iar ceilalţi patru pentru deţinere de droguri în vederea consumului propriu. Suspectul din Bucureşti era cel care furniza droguri celor doi din Braşov, care la rândul lor le distribuiau către clienţi la petreceri, evenimente sau în cluburi.
Pe data de 10 februarie, artistul plastic R.V., a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT imediat după ce a distribuit câteva grame de haşiş unui client, în faţa locuinţei sale din centrul Braşovului, în apropiere de sediul Tribunalului Braşov. Acesta distribuia haşiş, iar ceilalţi doi suspecţi distribuiau şi pastile de ecstasy.
În urma celor două percheziţii organizate la Braşov şi Bucureşti au fost ridicate peste 100 de pastile de ecstasy şi 20 de grame de haşiş. Cei trei tineri au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv pentru 30 de zile, scrie monitorulexpres.ro.
Vali Blajovan
Foto: