Arest la domiciliu pentru elevul de la Papiu care şi-a agresat diriginta
Publicat de Stan Lucian, 22 martie 2024, 17:53
Judecătoria Târgu Mureş a respins ca neîntemeiată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş de arestare preventivă a elevului de 15 ani, care şi-a agresat diriginta la Colegiul Naţional ‘Alexandru Papiu Ilarian’, instanţa considerând mai potrivită măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Potrivit soluţiei postate pe portalul Judecătoriei Târgu Mureş, pe parcursul zilelor de arest domiciliu inculpatul nu are voie să părăsească locuinţa, fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, el putând să iasă doar pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş nu a depus deocamdată contestaţie împotriva soluţiei Judecătoriei.
Tânărul este urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor concurente de loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice după ce, în data de 11 martie, şi-a agresat fizic diriginta, chiar în incinta şcolii.