Arest la domiciliu pentru cei doi israelieni implicaţi în hărţuirea şefei DNA
Publicat de radiomures, 22 iulie 2016, 11:15
Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv eliberarea din arest preventiv şi plasarea în arest la domiciliu a celor doi angajaţi ai firmei israeliene Black Cube – Ron Weiner şi David Geclowicz -, inculpaţi în dosarul de hărţuire a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Conform DIICOT, Ron Weiner și David Geclowicz sunt acuzați de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic și transfer neautorizat de date informatice.
Potrivit unor surse judiciare, cei doi israelieni vor sta, în arest la domiciliu, într-o reşedinţă din Bucureşti.