Arafat: Situaţia infectărilor nu este îngrijorătoare
Publicat de Corina Muntean, 27 ianuarie 2022, 15:04
Secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), consideră că situaţia actuală a infectărilor cu noul coronavirus în România nu este una îngrijorătoare, însă necesită precauţie pentru următoarele două-trei săptămâni.
Potrivit acestuia, regulile sanitare, mai ales purtarea măştii de protecţie, trebuie respectate.
În ceea ce priveşte infectările cu noul coronavirus în rândul medicilor şi asistenţilor medicali, Arafat afirmă că nu se poate spune că cifrele actuale reprezintă ‘un impact major’ pe plan naţional.