Arad: Sute de case au fost avariate de cutremur la Ghioroc, în cinci au căzut tavane sau pereţi

Publicat de Rotar Mirela, 7 iunie 2023, 09:44
Sute de case au fost avariate în comuna arădeană Ghioroc, de cutremurul de 5,2 grade produs aseară, între care şi clădiri publice, precum spitalul local, iar în cinci case au căzut tavane sau pereţi.
Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Pop-Morodan, a declarat azi, pentru AGERPRES, că a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, care se va întruni la ora 12,00.
De asemenea, în comuna Zăbrani, tot apropiată de epicentru, peste 100 de hornuri au căzut.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au transmis că în zona Ghioroc – Păuliş acţionează serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă ‘pentru îndepărtarea efectelor negative în urma seismului’.
În municipiul Arad, a mai informat ISU, au fost înregistrate 18 solicitări prin apeluri la 112 privind desprinderea unor elemente de construcţie şi avarierea a două autoturisme.