Aproximativ 400 de sindicalişti din Mureş au plecat spre Bucureşti
Publicat de radiomures, 16 martie 2011, 00:00
Aceştia vor participa la mitingul de azi din Piaţa Constituţiei, la care sunt aşteptaţi 60 000 de oameni.
Protestul are loc concomitent cu dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură intitulată „Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate”, depusă de opoziţie la adresa Guvernului pentru Codul Muncii.
Cele 5 confederaţii sindicale reprezentate şi în Mureş au pornit spre Bucureşti. Este vorba despre CNSLR-Frăţia, Cartel Alfa, BNS, CSDR şi Meridian. Peste 400 de sindicalişti din tot judeţul Mureş şi din toate domeniile de activitate se vor alătura zecilor de mii de oameni din toată ţara.
Sindicaliştii mureşeni au plecat din mai multe părţi ale judeţului. Două dintre autocarele de la CNSLR-Frăţia au pornit în jurul orei 5 din Târgu Mureş, unul de la Iernut şi altul din Reghin.
Cartel Alfa Mureş a organizat de asemenea plecări din trei oraşe (Târgu-Mureş, Reghin şi Sighişoara), după cum a declarat liderul de sindicat, Markos Gyorgy. Şi aceştia vor avea aproximativ 200 de persoane în Piaţa Constituţiei.
Angajaţii din CFR, afiliaţi Confederaţiei Meridian, care vor participa la protest, vor parcurge drumul cu trenul şi într-o mai mică măsură vor fi reprezentaţi membrii CSDR şi BNS Mureş, având un număr mai mic de sindicalişti.
Mitingul se va desfăşura între orele 12 şi 18, iar sindicaliştii din ţară vor sosi cu autocarele între orele 9 şi 12, prin şase puncte de intrare în Capitală.
Sindicaliştii au invitat la protest toţi salariaţii din România nemulţumiţi de locul de muncă şi de înăsprirea condiţiilor prin noul Cod al Muncii.
Adela Moldovan