Aproximativ 500 de elevi au participat în această vară la acţiuni organizate de salvamontişti
Publicat de radiomures, 19 septembrie 2016, 16:29
Scopul a fost de a petrece timp în natură şi de a-i familiariza pe aceştia cu noţiuni de salvare montană şi cu flora şi fauna din zonă.
Interesul copiilor este tot mai mare pentru tabere şi drumeţiile, spun salvamontiștii harghiteni.
Serviciul Public de Salvamont Salvaspeo Harghita derulează de câţiva ani proiecte dedicate elevilor din judeţ, prin care aceştia sunt încurajaţi să-şi petreacă timpul liber în natură şi să nu mai stea atât de mult în faţa calculatorului.