Aproximativ 50 de şcoli harghitene participă la acţiunea caritabilă ‘Săptămâna fructelor şi legumelor donate’

Publicat de radiomures, 21 noiembrie 2017, 14:28
Acţiunea este inclusă în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară şi se desfăşoară cu succes de mai mulţi ani în judeţ.
Coordonatorul judeţean al SNAC, Szabó Irén-Ottilia, a declarat, pentru AGERPRES, că această campanie se derulează în aproximativ 50 de unităţi şcolare din judeţ, de la grădiniţe şi şcoli generale, până la licee.
Elevii şi dascălii donează fructe şi legume care ajung la copiii sau bătrânii internaţi în centre sociale, prin colaborarea cu aproximativ 35 de asociaţii şi fundaţii.
Potrivit sursei citate, implicarea în acţiuni caritabile şi de voluntariat este extrem de importantă pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copiilor.