Aproximativ 26.000 de fermieri sunt aşteptaţi să depună cereri pentru subvenţie la APIA

Publicat de Andrei Borz, 1 martie 2023, 18:23 / actualizat: 3 martie 2023, 8:08
Aproximativ 26.000 de fermieri harghiteni sunt aşteptaţi să depună cereri la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) pentru acordarea de subvenţii de la Uniunea Europeană, termenul limită fiind 15 mai.
Directorul APIA Harghita, Haschi Andras, a declarat că fermierii din judeţ sunt ajutaţi, ca şi până acum, de o echipă locală, de la nivelul primăriilor, să depună cererea în format electronic.
Totodată, Haschi Andras a făcut apel la fermieri să se abţină de la arderea vegetaţiei uscate, pentru a-şi curăţa terenurile, întrucât îşi pot pierde în totalitate subvenţia de la Uniunea Europeană.
El a arătat că, anul trecut, sute de fermieri harghiteni şi-au pierdut parţial sau în totalitate subvenţia, din cauza incendierii miriştilor şi a precizat că, în acest an, pot întâmpina probleme la depunerea cererilor dacă sistemul constată că au ars vegetaţia de pe terenuri în mod repetat