Aproape un sfert din candidații la titularizare din Mureș au contestat notele
Publicat de Corina Muntean, 30 iulie 2021, 11:05
Peste 200 de contestații au fost înregistrare de Inspectoratul Școlar Județean Mureș în urma afișării rezultatelor examenului de titularizare, după ce mai puțin de jumătate din candidați au obținut medie de promovare.
Rezultatele finale se vor afișa în data de 3 august la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Camelia Irimie Matei.
În urma concursului de titularizare, au fost notate 889 de lucrări. 49 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, iar 1 candidat a fost eliminat. Au fost depuse, pentru județul nostru, 201 contestații, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, sau au fost transmise prin mijloace electronice în zilele de 27 și 28 iulie.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată, ca suplinitor, minimum nota 5.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.
Raluca Creț