Aproape 800 de târgumureșeni beneficiază de ajutoare de la Uniunea Europeană

Publicat de Corina Muntean, 3 februarie 2020, 15:17
Programul pentru ajutorarea persoanelor defavorizate revine după o pauză de 3 ani.
Pachetele conțin, în primul lot, produse de igienă, iar ulterior se vor distribui și produse alimentare. Acestea se ridică personal de către beneficiari, în baza prezentării actului de identitate valabil. Primesc produse persoanele care au dreptul la un venit minim garantat și familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei.
La Târgu Mureș, aproximativ 130 de persoane beneficiază de venitul minim garantat și peste 600 de alocația pentru susținerea familiei. Directorul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, Mihaela Maier, a precizat pentru Radio Tg.Mureș că deja s-au distribuit aproape toate produsele de igienă:
Inițial i-am informat pe beneficiari că aceste produse se distribuie la centrul de zi Rozmarin. Au venit între orele 9 și 17, în 28 și 29 ianuarie. Încă mai sunt câteva persoane care nu au ridicat, i-am înștiințat și prin adresă și îi așteptăm până în data de 10 februarie.
În ceea ce privește produsele alimentare, acestea vor sosi peste aproximativ două luni, iar procedura de distribuire este aceeași ca la produsele de igienă.
Raluca Creţ