Aproape 650 de joburi oferite la Bursa Generală a Locurilor de Muncă în Mureș

Publicat de radiomures, 30 martie 2017, 19:22
Evenimentul se va desfășura la data de 7 aprilie în șase localități mureșene, respectiv Tîrgu Mureş, Reghin, Sighișoara, Târnăveni, Luduș și Sovata.
Bursa se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, dar și celor care doresc să se reorienteze profesional, având drept obiectiv creșterea gradului de ocupare prin corelarea cererii cu oferta.
Peste 40 de agenți economici și-au anunțat până în acest moment participarea la eveniment, spune directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș, Gheorghe Ștef:
La Tîrgu Mureș evenimentul va avea loc la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, cu începere de la ora 9.
Alina Andrei