Aproape 400 de elevi mureșeni își vor cumpăra un calculator prin programul Euro 200
Publicat de radiomures, 3 iunie 2016, 13:13
Anul trecut, numărul acestora a fost dublu, iar în 2014 s-au depus peste 700 de cereri.
Ei vor primi un voucher pe baza căruia își vor putea achiziționa un calculator complet echipat.
Purtătorul de cuvânt al IȘJ Mureș, Camelia Irimie Matei:
Această scădere se explică prin faptul că, în decursul anilor precedenți, marea majoritate a celor care se încadrau la acel venit au reușit să își achiziționeze un calculator. În continuare, va începe acțiunea de colectare a voucherelor, Ministerul a afișat pe site-ul propriu lista beneficiarilor și urmează ca cei care beneficiază de aceste calculatoare să meargă să și le achiziționeze.”
Selecţia beneficiarilor s-a facut în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie.
Lista elevilor care vor primi astfel de vouchere a fost publicată pe siteul Inspectoratului Școlar Județean Mureș.
Raluca Creţ