Aproape 4.000 de noi infectări cu SARS- CoV-2, anunțate de autorități

Publicat de MIRELA ROTAR, 14 septembrie 2021, 12:31
Grupul de Comunicare Strategică a raportat astăzi 3.929 de cazuri noi de COVID-19, din peste 47.000 de teste efectuate.
Totodată, către INSP au fost raportate 96 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
In spitale sunt internate 5.622 de persoane cu COVID-19, din care 675 pe secțiile de terapie intensivă. 155 de copii infectați cu noul coronavirus sunt și ei internați, 10 dintre aceștia la ATI.
Județul Brașov a raportat azi 76 de noi cazuri de coronavirus, în Harghita sunt 30 de cazuri noi, Mureșul are 23 de noi infectări, iar Covasna a raportat 7 noi îmbolnăviri în ultimele 24 de ore.
Alina Andrei