Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Aproape 300 de copii din județul Mureș așteaptă să fie adoptați

Publicat de Rotar Mirela, 3 iunie 2024, 14:00

În România există, oficial, peste 50.000 de copii aflați în sistemul de protecție specială, în case rezidențiale publice sau private, la asistenți maternali sau la rude.

În județul Mureș, acum sunt aproape 300 de copii care pot fi adoptați, iar pentru o mică parte este deja în curs procedura de adopție.

Dintre aceștia, aproape 200, sunt băieți, dar există și peste 100 de copii cu diferite grade de dizabilitate.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Mureș, Doru Constantin:

Am încheiat anul trecut cu un număr total de 326 de copii care aveau deschisă procedura adopției, dintre aceștia, 46 de copii au primit sentința civilă de încuviințare în vederea adopției, aceștia au ajuns în familii adoptive, atât în județul nostru, cât și în alte județe.

Începând din 2013, în fiecare an, pe data de 2 iunie, este sărbătorită și Ziua Naţională pentru Adopţie.

În județul Mureș, ziua a fost sărbătorită vineri, în cadrul unui eveniment la care au participat peste 30 de familii cu copii adoptați.

Autor: Raluca Creț

Social duminică, 13 aprilie 2025, 09:21

Harghita: Stânele din arealul munţilor Hăşmaş, incluse pe o hartă online, pentru siguranţa turiştilor

Stânele din arealul munţilor Hăşmaş sunt cartografiate, în această perioadă, şi vor fi integrate într-o hartă online interactivă, pentru...

Harghita: Stânele din arealul munţilor Hăşmaş, incluse pe o hartă online, pentru siguranţa turiştilor
Social duminică, 13 aprilie 2025, 08:53

ANSVSA face controale specifice în această perioadă de sărbători

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor face controale specifice în această perioadă de sărbători. După...

ANSVSA face controale specifice în această perioadă de sărbători
Social sâmbătă, 12 aprilie 2025, 13:35

Acțiune de amploare a polițiștilor harghiteni în Siculeni

Inspectoratul de Poliție Județean Harghita a derulat mai multe acțiuni în noaptea de vineri spre sâmbătă și a aplicat sancțiuni...

Acțiune de amploare a polițiștilor harghiteni în Siculeni
Social vineri, 11 aprilie 2025, 18:56

Nerespectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi poate atrage amenzi de până la o sută de mii de lei

Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi a fost publicat în Monitorul Oficial zilele trecute şi...

Nerespectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi poate atrage amenzi de până la o sută de mii de lei
Social vineri, 11 aprilie 2025, 18:53

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat o nouă campanie prin care îi îndeamnă pe cetăţeni să se informeze corect şi doar din surse oficiale

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat o nouă campanie prin care îi îndeamnă pe cetăţeni să se informeze corect şi doar din surse...

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat o nouă campanie prin care îi îndeamnă pe cetăţeni să se informeze corect şi doar din surse oficiale
Social vineri, 11 aprilie 2025, 18:44

Peste 10.700 de extrase de carte funciară au fost eliberate de la începutul acestei săptămâni

Peste 10.700 de extrase de carte funciară au fost eliberate de la începutul acestei săptămâni, de când acest serviciu public este gratuit...

Peste 10.700 de extrase de carte funciară au fost eliberate de la începutul acestei săptămâni
Social vineri, 11 aprilie 2025, 18:42

Astăzi este ultima zi pentru înscrieri în programul „Rabla pentru sobe”

Este ultima zi în care primăriile localităţilor din zonele de munte se mai pot înscrie în programul „Rabla pentru sobe”....

Astăzi este ultima zi pentru înscrieri în programul „Rabla pentru sobe”
Social vineri, 11 aprilie 2025, 15:58

Sute de oameni şi mai multe companii din Braşov au donat pentru renovarea Secţiei de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov

Sute de oameni şi mai multe companii din Braşov s-au alăturat campaniei de strângere de fonduri organizată de Fundaţia „Metropolis:...

Sute de oameni şi mai multe companii din Braşov au donat pentru renovarea Secţiei de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov