Aproape 30.000 de mureșeni s-au vaccinat la medicul de familie
Publicat de MIRELA ROTAR, 22 noiembrie 2021, 11:46 / actualizat: 25 noiembrie 2021, 8:13
Județul Mureș este pe primele locuri în țară după numărul persoanelor care s-au vaccinat prin intermediul medicilor de familie.
Peste 100 de medici de familie au acceptat să participe la campanie prin intermediul cabinetelor, iar acestora li se adaugă medicii care vaccinează în cadrul centrelor.
Purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului – Județul Mureș, Damian Samoilă:
Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie merge mai departe, în județul Mureș avem 56 de medici de familie care vaccinează în mediul urban, aici avem un număr total de 11.089 de persoane vaccinate. De asemenea, în mediul rural avem activi 60 de medici de familie care vaccinează, cu un număr total de persoane vaccinate până acum de 16.884. Stăm foarte bine la acest capitol, județul Mureș se situează în top 5 între județele României la capitolul vaccinare în cabinetele medicilor de familie.
Un sondaj mai vechi plasează medicii de familie pe primul loc în topul încrederii mureșenilor în cadrele medicale.
Președintele Asociației Medicilor de Familie Mureș, dr. Ileana Mihăescu:
Într-o perioadă în care în centrele de vaccinare aproape nu mai apela nimeni, medicii de familie săptămânal aveau activitate vaccinală. În urmă cu vreo 4-5 ani, Casa de Sănătate Mureș a făcut un sondaj, iar încrederea cea mai mare a populației în noi era.
Peste 46% dintre mureșenii eligibili de vaccin au optat pentru imunizare, însă procentul este unul mic, comparativ cu alte județe din țară.
Mureșenii au acum la dispoziție 18 centre de vaccinare, unde se pot prezenta fără programare, dar pot și pe platformă pentru a nu sta la coadă.
Cel mai recent centru este deschis la Casa Tineretului din Târgu Mureș unde se vaccinează doar cu Moderna.
Raluca Creț