Aproape 3.000 de intervenţii ale pompierilor în minivacanţa de Ziua Naţională

Publicat de MIRELA ROTAR, 3 decembrie 2018, 12:54
Potrivit IGSU, în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie, peste 5.000 de pompieri au asigurat, zilnic, misiuni specifice de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă.
În cele trei zile, în toată ţara, s-au înregistrat 2.980 de intervenţii, dintre care 300 pentru stingerea incendiilor, aproape 2.400 cazuri SMURD şi 290 pentru protecţia comunităţilor.
Cele mai multe incendii s-au produs sâmbătă, 1 decembrie. Principalele cauze de producere a incendiilor au fost coşurile de fum necurăţate sau defecte, precum şi instalaţiile electrice cu improvizaţii sau cu defecţiuni, precizează IGSU.