Aproape 2000 de persoane din judeţul Covasna sunt izolate la domiciliu
Publicat de Corina Muntean, 24 martie 2020, 18:24 / actualizat: 12 aprilie 2020, 15:19
Aproape 2000 de persoane din judeţul Covasna sunt izolate la domiciliu, iar 36 se află în carantină instituţionalizată după confirmarea mai multor cazuri de coronavirus.
De asemenea, 29 de persoane au ieşit din perioada de autoizolare, informează Prefectura Covasna.
Numarul persoanelor autoizolate a crescut semnificativ după ce conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a anunţat că duminică a fost confirmat un caz de COVID-19 la unul dintre angajaţii instituţiei, iar luni alte patru şi a făcut apel la cetăţenii care au fost în contact cu personal medical ai secţiilor de Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie şi Blocul de naşteri să se izoleze timp de 14 zile la domiciliu şi să anunţe Direcţia de Sănătate Publică sau Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Pentru a face faţă solicitărilor, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Covasna a înfiinţat o gardă permanentă şi a introdus şi posibilitatea înregistrării online a persoanelor nevoite să se autoizoleze.