Aproape 2000 de articole pirotehnice confiscate de poliţiştii din Mureș
Publicat de radiomures, 29 decembrie 2017, 14:15
Șapte persoane au fost depistate în urma acţiunilor desfăşurate, ieri, în Reghin, Sovata şi Petelea. Pentru că nu au respectat legislația în domeniu, s-au ales cu dosare penale.
Articolele pirotehnice găsite asupra lor au fost confiscate a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Andeea Pop:
De la persoanele depistate au fost ridicate în vederea confiscării 1630 de obiecte pirotehnice cat. F1 și 9 bucăți obiecte pirotehnice cat. F2.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice.
Tot în cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Petelea cu sprijinul Secției de Polițe Petelea au depistat un minor, de 17 ani, care deținea articole pirotehnice și efectuează fără drept de operațiuni cu acestea.
De la minorul în cauză au fost ridicate în vederea confiscării 307 articole pirotehnice din categoriile I și II.”
Polițiștii mureșeni au deschis pe numele făptuitorilor dosare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare fără drept a oricăror operațiuni cu articole pirotehnice.
La acțiuni au participat și jandarmii mureșeni.
Nelly Suciu