Aproape 20 de proiecte, în planurile municipalității brașovene
Publicat de Corina Muntean, 1 februarie 2019, 20:02 / actualizat: 2 februarie 2019, 10:25
Municipalitatea brașoveană are în plan 19 proiecte cu finanțare nerambursabilă, de la Uniunea Europeană și de la Administrația Fondului pentru Mediu.
Proiectele, prezentate vineri de primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, vizează, printre altele, transportul în comun, respectiv achiziția de mijloace de transport în comun, construirea unui Park&Ride, în cartierul Bartolomeu, dar și un terminal transport urban în Gara Braşov și sistem centralizat de monitorizare şi control al traficului în Municipiul Braşov.
Valoarea totală a proiectelor este de peste 640 de milioane de lei, ceea ce înseamnă o sumă de trei ori mai mare decât bugetul propriu al municipiului, colectat din impozite și taxe.
Care este stadiul acestor proiecte, ne-a spus edilul municipiului Brașov, George Scripcaru:
Din cele peste 640 de milioane de lei, peste 500 milioane vor fi bani de la Uniunea Europeană, iar peste 137 milioane lei reprezintă finanțare de la Administrația Fondului de Mediu.
Adina Chirvasă