Aproape 20 de mii de oameni mărşăluiesc la această oră către Palatul Parlamentului

Publicat de radiomures, 4 februarie 2017, 18:20
Coloana de oameni a pornit de la sediul Guvernului.
Este pentru a cincea zi consecutiv când la Bucureşti, dar şi în alte oraşe din România, au loc proteste faţă de decizia Guvernului de a emite o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legislaţiei penale.
Între timp, liderul PSD, Liviu Dragnea, a vorbit despre posiblitatea de abrogare a controversatei ordonanţe, ca modalitate de detensionare a situaţiei din România, având în vedere că şi simpatizanţii PSD au anunţat că vor să iasă în stradă, nemulţumiţi de faptul că Guvernul nu ar fi lăsat să aplice programul de guvernare.
Ministrul de interne, Carmen Dan, a declarat că sprijină orice soluţie care ar conduce la detensionarea situaţiei.
Sunt convinsă că toţi colegii mei se vor strânge într-o şedinţă de analiză şi vor lua cea mai bună decizie.
Aţi primit cumva vreo informare legată de această decizie de abrogare a ordonanţei?
Carmen Dan: Nu, doar ce a ieşit public. Da, susţin orice msură care are putea detensiona situaţia.”
Co-preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, apreciază că eventuala adoptare a unei decizii de abrogare a Ordonanţei de urgenţă 13/2017 va permite iniţierea unei discuţii serioase cu segmente largi ale societăţii.
Într-o postare pe Facebook, acesta scrie că România se află într-un blocaj grav din cauza abuzului de putere al anumitor instituţii şi autorităţi. El propune celor interesaţi – partide, reprezentanţi ai societăţii civile, mediul economic – să se aşeze deîndată la masa negocierilor.
Interpelată de presă la Palatul Parlamentului, după dezbaterile pe buget, vicepremierul Sevil Shhaideh nu a dorit să comenteze informația privind abrogarea ordonanței:
Nu știu dacă vor fi retrase, noi ieșim de la discuțiile pe buget, prioritatea pentru noi astăzi este bugetul acestei țări. (…) Nu comentez aceste lucruri pe care nu le știu”, a declarat vicepremierul la Parlament.”
Secretarul general al Partidului Social Democrat, Codrin Ștefănescu a explicat pentru Radio România Actualităţi care sunt motivele ce au stat la baza deciziei liderului PSD Liviu Dragnea de a stabili o întâlnire a coaliţiei de guvernare pentru a discuta despre eventuala abrogare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului prin care au fost modificate Codurile Penale:
Vizavi de ultima presiune din partea oamenilor care ne susţin şi din partea tuturor celor care sunt membri, simpatizanţi, cu familiile din partid, s-a creat un nou curent atât de puternic încât am fost informaţi de liderii judeţeni şi de primarii noştri că oamenii aceştia vor să iasă în stradă cu sau fără acceptul nostru, al PSD. Adică, dacă faceţi miting autorizat, venim, dacă nu, noi începem să ieşim în stradă fără voi. Şi în condiţiile astea, Liviu Dragnea, simţind pericolul de a se rupe pur şi simplu societatea românească, încearcă să găsească o soluţie. A dat această declaraţie privind ordonanţa, că va avea o discuţie cu primul ministru şi cu cei din coaliţie şi poate şi cu preşedinţii celorlalte partide, pentru a găsi o soluţie bună pentru România, în condiţiile în care lucrurile au luat-o razna de tot şi în momentul în care avem la conducerea ţării un preşedinte care numai mediator şi moderator nu mai este.”