Aproape 2 milioane de puieți se vor planta în această primăvară în județele Harghita și Mureș
Publicat de APETRI MARGARETA, 25 martie 2024, 12:13 / actualizat: 28 martie 2024, 13:51
Suntem în luna plantării arborilor. În fiecare primăvară se organizează, din 15 martie până în 15 aprilie, campanii de plantări de către direcțiile silvice.
În Mureș, Direcția Silvică plantează în acest an 1 milion de puieți, pe circa 700 de hectare, din care două treimi păduri de stat, celelalte fiind suprafețe forestiere private pe care le administrează prin contract, spune directorul Ilie Covrig:
Direcția Silvică Mureș își propune să regenereze în jur de 700 de hectare. Avem 470 de hectare regenerări natural, și 230 de hectare de împăduriri. Fiecare ocol silvic din cele 10 are un plan de împăduriri, ponderea este în zona de munte, la ocoalele Răstolița, Lunca Bradului, Gurghiu și Fâncel. Iar ca număr de puieți, plantăm în jur de 1 milion, începând de la foioase din zona joasă ca altitudine a județului și urcând către munte, vorbim de rășinoase.
În Harghita, județ de munte, campania de împăduriri se decalează cu circa o lună.
Directorul Direcției Silvice, Cătălin Mutică, precizează că regenerările naturale depăşesc ca suprafață împăduririle efective, fiind promovate speciile ce cresc chiar în pădurea respectivă:
În acest an, din totalul de 313 hectare vom împăduri integral 144 de hectare iar 169 de hectare vor fi regenerări naturale și pe terenurile statului și pe cele private, cu un total de 712.000 de puieți forestieri. Noi urmărim an de an să creștem suprafețele regenerate natural, întrucât acolo folosim sămânța arboretului alăturat, practic regenerăm cu tipul natural fundamental de pădure și pădurile viitoare vor fi mult mai stabile genetic.
Anul acesta, în Mureș au fost deja plantate 50 de hectare, cu sprijinul unor firme specializate cu care Direcția Silvică are contracte de împădurire.
În paralel, există și alte acțiuni de împăduriri, cum a fost cea de săptămâna trecută, când jandarmii de la Gruparea Mobilă au plantat 1.000 de puieți de stejar și larice în comuna Breaza.
Autor: Valeriu Russu